Tehnic NU înseamnă și Eficient.
În primul rând, Tehnica nu este scopul. În al doilea, Eficiența nu apare din haos.
În antrenament apar frecvent două extreme, ambele greșite.
Una care transformă tehnica în scop final, și alta care sacrifică mișcarea corectă în numele efortului maxim.
Între „lucrez frumos, dar fără progres” și „trag tare, dar mă stric”, există o singură zonă corectă: Echilibrul dintre tehnică și eficiență.
Despre această diferență — și despre confuziile care apar frecvent între cele două — este postarea de mai jos.
Aud des următoarele afirmații sau le văd:
„Eu lucrez foarte tehnic.”
„Important e să nu pierzi forma.”
„Mai bine încet și corect.”
„Nu contează forma, important e să simți.”
Toate sună bine, doar că nu spun același lucru.
Ce înseamnă să fii TEHNIC (100%)
A fi tehnic înseamnă:
- respecți mișcarea prescrisă
- parcurgi amplitudinea corectă
- menții traiectoria și pozițiile corporale
- mișcarea este recunoscută clar, fără interpretări
👉 Deci - Tehnica se referă strict la mișcare, nu la efort.
Poți fi 100% tehnic și 0% eficient dacă:
- lucrezi prea încet
- sub nivelul capacității tale reale
- fără provocare mecanică suficientă
Ce înseamnă să fii EFICIENT (100%)
A fi eficient înseamnă:
- produci lucru mecanic real
- într-un mod repetabil și sustenabil
- raportat la categoria ta
- fără pierderea mișcării prescrise
👉 Eficiența este scopul. Tehnica este condiția.
Confuzii frecvente (și de ce sunt probleme)
1. „Mă concentrez doar pe tehnică, asta e scopul.” Nu. Tehnica nu este scopul antrenamentului.
Tehnica este ALFABETUL, Eficiența este LIMBAJUL. Dacă rămâi doar la tehnică, nu evoluezi.
2. Efort maxim, dar pierzi linia tehnică. Problemă!
Aici intrăm în zona distructivă:
- smucești
- scurtezi mișcarea
- compensezi
Ce ai făcut de fapt?
👉 Ai crescut solicitarea, dar ai pierdut exercițiul.
👉 Nu mai faci lucru mecanic valid.
3. „Fac încet ca să nu pierd forma.”
Întrebare:
De ce pierzi forma când crești viteza?
Nu știi, nu îți dai seama? Îți spun eu:
- lipsă de control neuromuscular
- limitare funcțională (accidentări)
- capacitate insuficient dezvoltată
Toate sunt probleme în sine.
👉 A lucra permanent încet nu rezolvă problema, o ascunde.
4. Crești viteza, smucești mișcarea, pierzi tehnica
Aici e cealaltă extremă:
- viteza devine scop
- solicitarea devine haotică
- mișcarea se degradează
👉 Nu ai crescut eficiența.
👉 Ai crescut riscul.
Clarificarea esențială
Tehnic 100% = mișcarea este corectă
Eficient 100% = mișcarea corectă este menținută la cel mai înalt nivel sustenabil pentru tine
👉 Nu alegi între ele.
👉 Le suprapui.
Tehnica fără eficiență = stagnare
Eficiența fără tehnică = degradare
Antrenamentul corect începe tehnic, dar nu se oprește acolo.
Scopul este eficiența, nu forma (execuția) frumoasă.


