Vreau să Slăbesc! Grăsimea vs Corpul – o mare Confuzie.
Slab. Slăbire. Două cuvinte care păcălesc.
Ce înseamnă, de fapt, să slăbești?
A fi slab înseamnă să nu fii gras sau să nu ai putere?
Da, e limpede pentru toată lumea că grăsimea în exces este o problemă. E o chestiune de bun-simț, de gândire logică, de rațiune.
Dar de aici începe deraiajul: Obsesia exclusivă pentru grăsime.
Vezi doar grăsimea, o “numeri”, o cântărești, o urăști.
Însă, Ceva mult mai important, nu-l vezi de grăsime: Corpul.
Corpul produce grăsime, grăsimea nu produce Corp. Grăsimea nu este Corpul tău, grăsimea stă în tine, clandestin, cu, sau fără voia ta.
„Aoleu, grăsimea!” dar nimeni nu spune „Aoleu, Corpul!”
Totuși, problema reală a persoanei supraponderale nu este doar grăsimea.
Este nevoia de umplere a unui stomac forțat ani la rând să primească belșug, și a unui intestin mărit forțat să cuprindă… belșugul. Este o problemă de saturație a unor organe care au fost obligate să gestioneze volume mari, constant, și care din nefericire nu mai revin ușor la dimensiunea inițială. Despre intestine vorbesc.
Asta se rezolvă cu - mai puțin/ fără/ zero/ interzise - cu stoicism, cu crize de nervi, cu stări anxioase. Însă durează prea mult.
Revin însă la cuvintele-cheie: Slab / Slăbire
Aici este marea capcană semantică.
Indiferent câtă grăsime pierzi, corpul rămâne, ba chiar mai mult, poate deveni mai slab decât era înainte.
De ce?
Vin din nou cu un exemplu clar, logic, fizic:
O persoană are 120 kg timp de ani de zile. Ce se întâmplă în acel timp?
Corpul se adaptează la 120 kg, consumul energetic zilnic este mare. Se dezvoltă masă musculară de susținere, un sistem cardiac adaptat, volum de sânge mai mare, oase mai dense, țesut conjunctiv mai robust. Nu pentru performanță ci pentru supraviețuire funcțională. Este pur și simplu efectul gravitației.
Apoi, dacă persoana slăbește 30 kg de grăsime, ajunge la 90 kg, ce face corpul?
Se adaptează la 90 kg.
Și adaptarea înseamnă scăderea ratei metabolice, scăderea masei musculare, necesarul energetic scade și el și aici se percepe beneficiul. Însă, volumul de sânge se reduce, solicitarea cardiacă se reduce, structura în sine se „subțiază”. Corpul devine mai slab.
De ce?
Pentru că nu mai are nevoie de musculatură pentru a deplasa 120 de kilograme. Și nici de celelalte „accesorii”. Deci devii Slăbit. Nu mai bun/ă, nu mai capabil/ă, nu mai puternic/ă.
Doar un corp mai ușor. Și, adesea, mai fragil.
De aceea spun asta răspicat, problema nu este „Aoleu, grăsimea!” problema reală este „Aoleu, Corpul meu nu mai are capacitate.”
Slăbirea, în sensul clasic, este o direcție greșită, direcția corectă este construirea Corpului, creșterea capacității, adaptarea la efort și puterea de a susține viața.
Grăsimea pleacă doar când Corpul devine relevant.
Restul sunt iluzii semantice.